TRAINERI

Acasa //Traineri //Cristi Sandu

Cristi Sandu

Fotograf profesionist

Fotografia m-a făcut să mă îndrăgostesc de lumină și să văd lumea din jur cu alți ochi în fiecare zi. Datorita ei am făcut cunoștință cu mulți oameni pe care acum îi numesc prieteni și mi-a oferit ocazia să împărtășesc cu aceștia cele mai speciale momente din viață.

Pasiunea pentru fotografie nu se poate cuantifică în câte fotografii faci ci prin câte poți transmite ceva, iar acel ceva să ajungă la privitor exact cum ți l-ai dorit tu.

Nu mă pot numi profesor, dar, toate cunostinele mele din acest domeniu le împărtășesc cu cei mici pentru a-i ajuta să vadă cu adevărat că fotografia nu înseamnă doar a apăsa pe declanșator.

Fotografia este o artă, ea inseamana răbdare, perseverență, viziune și înainte de toate trebuie să pui suflet.

Experiență profesională:
Cursul de fotogarfie Escamonte - Ploiești 2011
Cursul acreditat de tehnică fotografică - Avantaj Consulting - Bucureșți 2015
Am participat și uneori am și câștigat diferite concursuri de fotografie pe parcursul acestor ani. 
Cea mai importantă realizare fiind participarea la "Salonul Fotografului Român" de la Palatul Parlamentului, unde am avut ocazia să expun fotografia mea alături de nume celebre din fotografia românească.

Va astept cu mult drag la cursul de fotografie "FOTO Bucuria"!

Cursuri:

Foto Bucuria - Curs de fotografie pentru copii

Foto Bucuria - Curs de fotografie pentru copii - Modul pentru aprofundare