An scolar 2016 - 2017




Data: 12.09.2016 - 16.06.2017

In cadrul Saptamanii Scoala Altfel, Nosy, cel mai iubit caine de terapie din Ploiesti, i-a vizitat pe elevii de la Scoala Generala Sf.Vineri. Alaturi de buna sa prietena, Mihaela Istrate, Nosy i-a purtat pe copii in lumea povestilor si, prin blandetea si frumusetea ei i-a ajutat sa creeze ei insisi o poveste captivanta de care s-au bucurat nespus. Copiii au avut ocazia sa interactioneze cu Nosy, au periat-o, mangaiat-o si recompensat-o in timp ce Mihaela le povestea despre cum trebuie sa ne ingrijim si sa ne protejam animalele de companie.

De-a lungul timpului, atelierul „La povesti cu Nosy” a fost unul dintre preferatele copiilor, cei mai timizi si introvertiti dintre acestia reusind sa scape de inhibitii. Fiecare participant citea cu voce tare o parte din povestea aleasa pentru ziua respectiva, in timp ce Nosy statea langa ei si se lasa mangaiata si alintata. La final, copiii aveau posibilitatea sa-i dea catelusei diverse comenzi – Sezi! Culcat! Noroc! – urmate de-o recompensa delicioasa, si sa-i perie blanita. Toata aceasta activitate nu doar ca-i ajuta sa nu mai fie timorati sau prea inhibati, ci ii si calma, inducandu-le o stare de liniste. Cei mai multi dintre copiii care au interactionat cu Nosy au marturisit ca au devenit mai sociabili, au scapat de trac si au devenit mai responsabili fata de propriile animale de companie.

In prezent, atelierul „La povesti cu Nosy” nu se mai desfasoara, catelusa fiind „pensionata”. In schimb, aceasta mai participa din cand in cand la evenimentele sau taberele organizate de Centrul nostru. Bineinteles, ea este invitatul nostru V.I.P.!