Tabara CURSURI COPII PLOIESTI - Iulie 2018

happy-confident-kid.jpg

Ne-am obisnuit să trăim pe repede înainte. Asa sunt acum timpurile: iuti, vijelioase, aglomerate. Si nu sunt asa doar pentru noi, ci si pentru copiii nostri. Multi dintre ei se simt coplesiti de informatiile care vin peste ei ca un tăvălug, de numărul de ore alocat temelor si studiului individual. Unii merg si la cursuri optionale. Toate acestea sunt necesare dar, în timp, programul celor mici devine extrem de încărcat si greu de gestionat.

Se cere un refresh!

Când nivelul de energie este din ce în ce mai scăzut, când atentia e redusă iar gândul zboară la joacă si distractie, e clar: vacanta se cere a fi pusă în scenă. Nu se lasă rugată de multe ori, căci ea vine cu plăcere. Doar e cea mai bună prietenă a copiilor. În plus, nu vine niciodată singură, ci are aliati de soi: buna dispozitie, natura, entuziasmul, veselia, prietenia, joaca.

Dacă pentru noi, adultii, a merge câteva zile în concediu si a lăsa în urmă agitatia si grijile reprezintă o binecuvântare, pentru copiii nostri a merge în tabără este sinonimul deconectării reale. Scopul taberei pe care ti-o prezentăm are de-a face cu deconectarea de la rigorile structurilor scolare si cu conectarea la libertatea pe care natura ne-o pune la dispozitie.

 

 

Nu orice fel de tabără, ci Tabăra CURSURI COPII PLOIESTI!

Tabără noastră s-a făcut măricică si, în 2018, împlineste 7 anisori. Vrem să o serbăm cum se cuvine iar pentru asta avem nevoie de compania celor mai buni prieteni. Pentru ei am plănuit câteva zile de neuitat în care vor avea posibilitatea să lege noi prietenii, să se relaxeze în natură, să-si exerseze abilitătile de cercetasi, să participe la felurite activităti în urma cărora îsi vor îmbogăti cultura generală, să-si descopere propriile valori, să învete cum să fie mai responsabili.

Un numitor comun al ultimelor sase editii ale taberelor organizate de CURSURI COPII PLOIESTI este dezvoltarea personală. Si în cea de-a saptea editie se va pune accentul pe această constantă prin apelarea la diverse activităti care urmăresc stimularea creativitătii si comunicării, dezvoltarea încrederii în propria persoană, deblocarea si depăsirea barierelor/limitărilor personale, dezvoltarea spiritului de initiativă.

Vom citi pagini întregi din cartea naturii!

Iar prima pagină va fi despre respectul si ajutorul pe care trebuie să-l acordăm naturii. Departe de tumultul orasului, lăsând în urmă betoanele încinse de soarele verii, tabăra CURSURI COPII PLOIESTI îsi găseste linistea, frumusetea si întelepciune în mijlocul naturii, in cadrul Pensiunii din Livada (clasificata cu 3 margarete). Copiii au nevoie de ceea ce natura le poate oferi, de aerul său curat si de peisajele vesele pictate în nuante care-i vor inspira în procesul creator.

Nu te sfii si oferă-i copilului tău sansa de a se deconecta într-un mod plăcut, relaxant si inteligent alături de alti copii. Îsi va reîncărca bateriile, îsi va face noi prieteni, se va (re)descoperi pe sine si va dobândi noi cunostinte valoroase. Totul se va petrece alături de oameni pentru care dezvoltarea sa mentală si emotională este prioritară.

Tematica

4 puncte cardinale, 4 sferturi ale unui intreg, Tabara CURSURI COPII PLOIESTI

NORD - Programul English is F.U.N. camp time va fi precum culorile curcubeului, bine armonizate si o sursa de energie in comunicare si nu numai. 

Red Day - Travelling, world
Orange Day - Health, good food
Yellow Day -  Energy, sports, action, discovery activities 
Green Day - Environment, nature
Blue Day - Space, planets
Purple and Violet Day - Memories and special 

SUD - Activitatile DIY sunt special menite sa dezvolte participantilor abilitatile de creatie, sa le trezeasca curiozitatea si sa experimenteze momente de conectare, relaxare. Isi vor crea propriile jurnale, penare, sandale Tarahumara, suport de plante, dar si felicitari. Parada modei va fi cireasa de pe tort. :)

EST - Creativitatea imbraca multe forme si, cu siguranta, trebuie cultivata si pusa in lumina cat mai mult. Fie ca redescoperim scrisul frumos aka caligrafia sau arta zentagle, fiecare zi ne va pune in contact cu noi abilitati si forme de arta despre care fie nu stiam, fie a venit timpul sa devenim experti. 

VEST - Jocurile olimpice sau cum sa ne depasim propriile limite, cum sa invatam sa fim o echipa, dar mai ales care este rolul fiecaruia in echipa, cum sa ne imbunatatim abilitatile sportive si cum sa ne miscam.

Cand?

15 iulie - 20 iulie 2018

Unde?

Pensiunea Pensiunea “Din Livada” este locul în care poți găsi liniștea la care visezi deoarece este poziționată la 500 metri de șoseaua principală și la 1 km de Castelul Bran, în mijlocul unei spațioase livezi de pomi fructiferi. De asemenea, pensiunea este înconjurată de cele două mari lanțuri muntoase, Munții Piatra Craiului și Munții Bucegi, ceea ce face ca priveliștea să fie una încântătoare pentru toate persoanele iubitoare de natură.

Cu cine?

Cristina Andreea Mihalcea – Senior Trainer CURSURI COPII PLOIESTI

Mihaela Istrate – Trainer CURSURI COPII PLOIESTI

Alexandru Popescu – Montaniard 

Mariana Tart – Montaniard 

Investitia

Are o valoare de 1100 lei si include:

  • pensiune completa: cazare 6 zile si 5 nopti, 3 mese pe zi si 2 gustari de fructe;
  • transport Ploiesti – Pensiunea din Livada si retur;
  • livrarea activitatilor educative;
  • fise de lucru si materiale suport;
  • activitati recreative si in aer liber;
  • drumetii in zona (vizita in cadrul unor obiective turistice din zona nu este inclusa in cost);
  • diploma de participare;
  • supraveghere permanenta.

 

Important!

Ne rezervam dreptul de a modifica perioada de desfasurare a taberei in cazul in care nu intrunim cel putin 7 inscrieri, pentru perioada si grupa de varsta anuntate initial.

Va recomandam sa le explicati copiilor tematica si scopul programului pentru care faceti inscrierea! Pentru ca programele noastre sa-si atinga scopul propus, in activitatile desfasurate de trainerii nostri este necesara implicarea activa a fiecarui participant.

Profesor de limba engleza, coordonator programe educationale Cristina Andreea Mihalcea

Suntem sociali si sociabili, prietenosi si comunicativi. Asadar, ne poti urmari cu usurinta si interes pe
Instagram
You Tube
Google Plus